Copilaria... Un taram magic in care credem ca totul este posibil. Perioada in care zambim din orice, ne incredem in oricine, sarim in sus de bucurie cand ni se face o surpriza, plangem de oftica la jocurile cu prietenii...
Eh... Eu am 19 ani, deci nu mai sunt un copil... Varsta asa spune, dar eu inca ma simt un copil... Astazi s-au organizat activitati in cinstea copiilor. A fost frumos. Printre atat de multi copii, parca nu ne impiedica nici pe noi, cei mari sa ne simtim la fel.
Consider ca este bine sa avem momente in viata in care sa ne jucam si sa iesim de sub orizontul acela fix si mereu rigid al maturitatii. Ideal ar fi sa imbinam inocenta copilariei cu maturitatea.
Nu am iesit de mult de sub aripa copilariei, dar pot spune ca nu am constientizat acel moment. Cand s-a terminat copilaria mea? Sau oare s-a terminat? Nu stiu. Sunt intrebari la care imi poate raspunde doar felul meu de a ma comporta: ca un copil nazbatios sau ca un om in pragul maturizarii... Cred ca ma situiez la mijloc. Deocamdata vreau sa raman acolo. Noi, oamenii, adolescentii in general, dorim sa fim tratati ca niste copii atunci cand gresim si ca persoane mature atunci cand pretindem sa ni se ofere ceva. E bine? Hm, nu cred. Cred ca suntem egoisti. Pe deoparte ar trebui sa ne asumam raspunderea pentru faptele noastre, iar pe de alta parte ar trebui sa tratam cu seriozitate ceea ce pretindem de la cei maturi.
Pentru a ramane in continuare copii nu trebuie sa ne pierdem din libertatea jocului, din nemarginirea visurilor, din blandetea sentimentelor fata de ceilalti. Dar, in mod cert nu constientizam aceste lucruri pentru ca incepem usor usor sa devenim sclavii propriilor noastre prejudecati si autolimitari.
Sincer, nu privesc cu nostalgie copilaria pentru ca am abia 19 ani si nu ma retine nimic sa petrec momente in care sa ma comport precum un copil impreuna cu prietenii mei si cu familia. Oricum, orice varsta am avea, vom fi mereu copiii iubiti ai cuiva. Pentru parintii nostri vom ramane tot copiii lor dragi. Ei vor fi dispusi de a ne trata la orice varsta ca niste copii, de a ne ierta si de a ne oferi sprijinul ca in vremurile trecute ale copilariei.
Lucian Blaga afirma: " Copilaria este inima tuturor varstelor". Eu nu voi permite ca doar copilaria aproape apusa sa reprezinte esentialul, ci voi "fura" bucatele din armonia ei pe care le voi atasa etapelor ce urmeaza in efemera viata ce mi se asterne in fata. Dar, pana atunci, incerc sa imi mentin sufletul in lumea copiilor si voi purta mereu in inima copilaria :)...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu