duminică, 1 ianuarie 2012

Distanta... Sarbatori fara tine...


        Pe primul loc iubirea noastra, pe al doilea loc distanta dintre noi pentru ca ceea ce e mentionat pe primul loc nu a fost distrus de ea, de URATA distanta…
        Frumoasele Sarbatori ale Craciunului si Intampinarea Noului An au fost cele mai triste momente in care nu imi doream decat sa te am aproape impartasind impreuna bucuria Nasterii Domnului si trecerea intr-un An Nou…
        Dar ce bine ca au trecut pentru ca asta imi doream cel mai mult… A fost prima data cand as fi vrut sa dorm profund visand la noi doi si nefiind nevoita sa ma trezesc in fiecare dimineata ale Sfintelor Sarbatori fara sa fim unul langa altul… Ca niciodata, nu am reusit sa ma bucur pe deplin de vacanta si de zilele frumoase ale acestei perioade… Din suflet imi doresc ca asta sa nu se repete in viitorii ani… Cel mai trist, melancolic, deprimant si neplacut lucru este sa fii departe de fiinta iubita…
       Partea buna si frumoasa este ca am reusit impreuna sa trecem peste si asta ne-a inseninat amandurora zilele acestei perioade petrecute distantati de kilometri intregi… Acum nu mai conteaza nimic… Important este ca suntem legati de ceva puternic si ne-am dovedit unul altuia ca nu ne lasam invinsi usor, propunandu-ne sa rezistam pana la capat. Te iubesc!

luni, 28 noiembrie 2011

Un sentiment special... Iubirea...


Exista ceva oare mai frumos pe acest Pamant decat iubirea? Eu sincer, nu cred...
Atunci cand iubesti si iti sunt impartasite sentimentele te simti implinit, te simti cel mai iubit om din Univers...
Este perfect adevarat ceea ce ce se spune ca atunci cand nu suntem capabili de a iubi, totul este in alb si nergru…

Cat de MINUNAT  este atunci cand iubesti… Cat de FRUMOS este sa stii ca exista cineva care te poarta in inima mereu… Cat de GROZAV este sa adormi si sa te trezesti cu persoana iubita in minte… Cat de PLACUT este ca atunci cand ti se declara si demonstreaza iubirea…

Iubirea iti demostreaza ca existi pentru cineva, ca acel cineva te vede cel mai minunat om, ca iti simte lipsa, ca te considera o persoana valoroasa, ca iti impartaseste visele, dorintele si iti este alaturi mereu…

Iubirea te poate transforma intr-o clipa… Este atat de frumos sa ii vezi chipul persoanei iubite peste tot, sa il simti in inima in fiecare zi, sa devina ratiunea ta de a trai in cel mai frumos mod posibil…

Acest frumos sentiment iti ofera 1000 de motive sa zambesti, sa fii fericit si implinit, sa privesti totul cu incredere oricat ar fi de greu… Iubirea iti ofera siguranta pentru ca stii ca exista in orice moment o persoana care te va asculta, sustine, iti va zambi pentru a te face fericit si mai ales te va iubi cu toate calitatile si defectele…

Momentele frumoase oferite din DRAGOSTE  sunt unice si ne fac sa ne dorim sa oprim timpul in loc sau ca toata viata alaturi de acea persoana sa fie asemanatoare acelor clipe… Atunci cand simti ca iubesti si esti iubit este magic, feeric, de parca sunt scene descrise din povestile fantastice ale marilor romancieri…

Iubirea te indeamna sa speri, sa realizezi lucruri frumoase pentru a-l face pe cel de langa tine fericit si implinit… Iubirea te invata sa nu fii egoist si sa inveti sa imparti fiecare clipa de fericire cu cineva… Iubirea nu poate decat sa te poarte intr-o lume minunata…

Orice gest facut pentru persoana iubita nu trebuie regretat niciodata, ci trebuie trait din plin pentru ca sunt momente unice care numai IUBIREA te poate indemna sa le poti oferi...

miercuri, 2 noiembrie 2011

Multumesc!

    Ne-am obisnuit sa ne plangem frecvent, sa observam cat de grasa e capra vecinului si cat de slaba e a noastra, cat de amarati si ghinionisti suntem pentru ca nu avem nimic.... Oare? Asa sa fie, chiar asa de saraci suntem doar pentru ca ne lipseste X si Y lucru?
   Am devenit atat de superficiali si singurul lucru dupa care invatam sa alergam toata viata este fericirea...Traim o sursa infernala in cautarea ei. Incercam sa o gasim in lucruri mai mici sau mai mari, dar niciodata acolo unde trebuie... Am uitat sa ne bucuram... "Am evoluat" Acum se cauta sa se cumpere fericirea cu sume care sa contina tot mai multe zerouri... O cautam in case, masini, bijuterii, uneori ne dorim sa acaparam si ceea ce nu ne e de folos doar din simplu motiv ca asa are si prietenu sau ca asa este la "moda"... Fericirea nu se imbina absolut deloc cu aceste achizitii ce ne ofera momente de bucurie, descoperind stupefiati ca produsele achizitionate ne indeparteaza tot mai mult de scopul nostru, si anume acela de a descoperi si simti fericirea...
      Ceea ce trebuie sa intelegem este ca Fericirea nu are Pret, ci o primim Gratis...
    Cand te-ai bucurat ultima oara pentru ceea ce ai? Cand ai multumit pentru ceea ce ai primit fara sa te coste nimic? Cand ne gandim la fericire, cei mai multi dintre noi isi contabilizeaza bunurile materiale si atat... Este oare de ajuns? Alte motive de fericire chiar nu sunt?
   Traim intr-o lume in care altele sunt valorile. Daca nu avem, nu existam, daca nu suntem superficilai, nu suntem importanti, interesanti... Noua ni se pare ca "a vedea", "a mirosi", "a auzi" sunt lucruri banale si lipsite de importanta, dar nu ne-am pus niciodata intrebarea: cum ne descurcam noi fara ele? Multumim noi oare pentru aceste lucuri? Ar trebui sa facem un exercitiu traind o zi legat la ochi sau la gura si cu dopuri in urechi... Atunci oare vom intelege cat de esentilae sunt aceste lucuri in viata noastra... Sa nu omitem lipsa de importanta pe care o dam frumusetii naturii. Si in acest caz ar trebui sa mergem cu niste ochilari la ochi prin care sa vedem totul numai in Alb si Negru... O fi bine? In nici un caz...
    Am uitat sa ne bucuram de ceea ce avem dorindu-ne intotdeauna mai mult, sau altceva... De ce? Pentru ca in lipsa materialului ne simtim saraci...
     Ar trebui sa ne mai uitam o data la noi si sa vedem cat de bogati suntem. Sa multumim pentru ceea ce avem... "Multumesc ar trebui sa fie cel mai des folosit cuvant din vocabularul nostru...
             Multumesc pentru ziua de azi!
             Multumesc pentru sanatate!
             Multumesc pentru tot ce am!
             Multumesc pentru provocari, ma vor face mai puternica!
             Multumesc pentru ca exist!
                            Voi pentru ce multumiti?

luni, 3 octombrie 2011

Ar fi putut fi...

Astazi... Ar fi putut prima mea zi de facultate...


Nici prin mii si mii de randuri nu pot exprima regretul a ceea ce nu s-a putut intampla astazi... Dar va veni si ziua aceea si cu siguranta voi fi foarte implinita...

joi, 1 septembrie 2011

Pa, Vară! Bine ai venit, Toamnă!

1 septembrie... "A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva
                      Cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta!"
Prima zi de toamna a venit cu ploaia mult dorita si asteptata de caldurile verii... Ceea ce m-a surprins a fost ca timp de 2 luni nici un pic mic de ploaie nu a binevoit sa cada, iar astazi, in zorii zilei viteza cu care picaturile de ploaie cadeau m-au trezit brusc...                            
 Pe moment am realizat ca Doamne Doamne ne-a dat un semn ca toamna a venit pentru ca noi sa ii admiram frumusetea. A fost un somn dulce de dimineata insotit de sunetul caderii stropilor de ploaie...
  Iesind astazi in parc, imaginea reflectata in ochii mei nu a mai fost nici pe departe cea de ieri. Parca dupa ploaia de dimineata, natura s-a schimbat si a lasat toamna sa isi intre in drepturi. Frunzele aramii si cazute la picioarele copacilor, parca triste dupa privilegiatul loc de pe crengute, nu erau deloc bucuroase de ploaia rece si inspirau melancolie si usoara tristete...

   Bancile erau goale, ducand parca dorul copiilor si multimii de oameni care le umpleau de viata... Toata aceasta atmosfera de melancolie, de dorul nebuniilor din timul verii, de verdeata plantelor care ne dadeau viata numai cand le priveam, ne determina sa reflecatm cateva momente la anotimpul tocmai apus...
   Ploaia din aceasta prima zi de toamna a schimbat parca si mirosul viu de altadata. Acum, frunzele cazute prin apa, iarba umeda inca si copacii ramasi parca goi emana triste si dor.
   Trecand peste toate aceste schimbari, sunt inca lucruri care prezinta frumusete chiar daca toamna a pus stapanire... Nu ramane decat sa le descoperim si sa invatam sa le apreciem si indragim...

joi, 25 august 2011

Pasind spre viata...


Cu pasi repezi, cu pasi inceti... Numai sufletul si ratiunea mea ii poate coordona...  Mi-as fi dorit ca pasii mei sa nu fie cei pe care i-am facut... Dar oare ce m-a determinat sa ii fac? De ce oare visele se distrug inainte sa incep sa le transform in realitate? Nu numai o data visele mele s-au sfarsit... Ma intrebam ce e de facut? Din suflet auzeam o voce: speranta moare ultima... Retoric ma intrebam: sperantele tot au murit... Oare pana cand va fi totul atat de dificil de ajuns? Oare toate visele mele vor avea aceeasi soarta? Ma intreb... Nu gasesc nici un raspuns pe masura intrebarilor mele... Poate ca nici nu exista...

luni, 15 august 2011

Orice om are dreptul la fericire... Oare tu unde cauti fericirea?

          Fericirea nu depinde de context ci de caracter... Ea nu e a celor ce au, ci a celor ce iau ce e mai bun din viata, a celor ce dau ce e mai bun din ei, a celor ce refuza sa vada ca paharul e pe jumatate gol sau ca poate trei sferturi din el s-a scurs. Sau, in cel mai nefericit caz mai are doar doi stropi amarati de bine in el...
   Ferice de cei ce privesc paharul din "perspectiva cerului", adica de sus, de unde pare vesnic plin si nu din lateral, de unde orice picatura lipsa este observata cu usurinta...
           Ferice de cei ce canta, chiar daca suna fals, de cei ce danseaza chiar daca nu stiu pasii, de cei ce cad si apoi repede se ridica...
   Ferice de cei ce nu invata pentru note, de cei ce sufera zambind, de cei ce observa florile prafuite ce cresc in mizeria de la coltul trotuarului, de cei ce plang gratie dragostei si nu singuratatii, de cei ce descopera o carte buna, de cei ce fac cadouri, de cei ce le place compania propriei lor persoane, de cei ce mananca fara sa numere caloriile sau sa se uite la ceas...
           Ferice de cei ce nu uita ca viata e una singura, ca modul in care o traiesti are consecinte, ca paharul trebuie privit de sus si ca acesta e umplut de Dumnezeu...
    Poate ca ar trebui sa invatam cu totii ca viata este un cadou pe care ar trebui sa il apreciem si nu sa il privim ca pe un bun ce ni se cuvine... Poate ca nu e prea tarziu sa invatam sa nu mai fim atat de egoisti... Poate ca ar trebui cu totii sa incetam sa ne mai plangem de mila pentru ca nici nu ne dam seama de ceea ce pierdem cu adevarat atunci cand ne dedicam viata jucand acest rol... Be happy!

vineri, 5 august 2011

Departe de... departe de Ţară...

 Se spune ca este foarte greu sa te afli  in strainatate departe de cei dragi sufletului... Dar, se mai spune ca strainatatea este singura care ne ofera ceea ce in tara noastra nu gasim sau ne costa mult timp pana o facem...  


Care ar putea fi solutia? Sunt in strainatate... Oare ce m-a determinat sa vin aici? Cel de al doilea lucru punctat este cel ce m-a determina sa iau aceasta decizie... Nu e corect, nu imi place, nu ma simt bine, nu e ok... Nu e cazul sa ma lamentez excesiv pentru ca a fost decizia mea, dar si asa sufletul meu tot este trist dorind-ui aproape pe cei dragi...

joi, 21 iulie 2011

Cartofii din rucsac...


   Într-o zi, profesorul ne-a cerut să aducem la şcoală nişte cartofi cruzi şi o pungă de plastic. Ne-a spus să punem în punga de plastic câte un cartof pentru fiecare persoană faţă de care avem resentimente şi să-i scriem numele. Ne-a cerut ca timp de o săptămână să cărăm sacoşa cu cartofi în rucsac peste tot unde mergem. Unii dintre cartofi erau cu adevărat grei! Fireşte, cartofii au început să se strice cu timpul.
  Efortul de a căra sacoşa asta tot timpul mi-a demonstrat clar cât de mare era greutatea pe care o purtam zi de zi în viaţa mea şi în inimă din cauza ranchiunei şi resentimentelor. Deoarece eram mereu atent să nu uit sacoşa, mi-am dat seama că neglijam lucruri care erau mai importante pentru mine.
Exerciţiul acesta m-a făcut să mă gândesc la preţul pe care îl plăteam pentru că nu puteam să iert ceva care deja se întâmplase şi pe care nu-l mai puteam schimba.
   Morala: De multe ori credem că iertarea este un cadou pentru celălalt, fără să ne dăm seama că noi suntem primii care beneficiem de pe urma iertării.
Toţi purtăm cartofi care putrezesc în “rucsacul” nostru sentimental.
Neputinţa de a ierta este ca un venin pe care îl luăm zilnic, picătură cu picătură şi care sfârşeşte prin a ne otrăvi.
  Iertarea ne eliberează de greutăţi care ne amărăsc sufletul şi ne îmbolnăvesc trupul.
Să ierţi nu înseamnă să fii de acord cu ce s-a întâmplat sau să aprobi acel lucru. A ierta nu înseamnă să încetezi să acorzi importanţă celor întâmplate, nici să dai dreptate celui care te-a rănit.
  Înseamnă pur şi simplu să laşi deoparte acele gânduri negative care îţi produc durere şi supărare.
Gandhi afirma “Iertarea este calitatea celor curajoşi. Doar cel care este suficient de puternic pentru a ierta o ofensă ştie să iubească”.
                                     Hotărăşte-te chiar azi să ierţi!

vineri, 15 iulie 2011

Planuri de viitor... :)

   Daca stau bine sa ma gandesc as putea schimba numele articolului si l-as denumi: Visuri indepartate... Da... De ce? Este simplu. Pentru ca asa s-au dovedit a fi toate planurile pe care le aveam dupa terminarea liceului. Pe parcursul liceului am avut de facut un articol despre planurile noastre de viitor. Entuziasmata si crezand ca acestea se vor putea realiza, am scris repede fara stau mult pe ganduri... In respectivul articol am punctat in mare ceea ce mi-as dori: " Imi doresc in primul rand sa trec cu bine examenul de bacalaureat... Apoi, dorinta mea este sa fac facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei sau Facultatea de Drept. Inca de mica visam ziua cand voi reusi sa admit la Drept. Profii din soala generala ma indrumau sa urmez aceasta facultate si imi place si mie. Pe parcurs am dezvoltat o pasiune pentru psihologie... In primii ani de liceu asteptam ziua admiterii... Dupa facultate imi doresc sa profesez in domeniul studiat in facultate pentru a putea deveni independenta din punct de vedere financiar. Apoi imi doresc sa imi intemeiez o familie si sa am 2 copii gemeni: o fata si un baiat ( ciudat ca spun asta, dar cred ca orice tanar se gandeste la o familie pentru ca este cel mai minunat si mai valoros lucru din viata noastra)."
 Examenul de bacalaureat l-am luat, asa cum am scris si in articolul precedent. Normal, din ceea ce am scris singurul lucru ce se putea indeplini intr-un timp asa scurt era admiterea la facultate care era cea mai IMPORTANTA si care mi-o doream din toata INIMA... Nu s-a intamplat, ca nu s-a intamplat... Cred ca m-am intrebat "De ce" in mii de feluri posibile. Oare sa dau vina pe Dl Destin? Oare sa ma invinovatesc pe mine? Cine e vinovat? Tind sa cred ca poate nu am facut eu tot posibilul sau poate  Dumnezeu mi-a dat o palma, dar am toata convingerea ca tot el ma va mangaia asa cum a facut-o mereu... Atunci cand ne dorim ceva cu adevarat, oricat de indepartat ar fi acel lucru, tot se indeplineste.
  Sa mai cred sau nu in planurile astea? Sa le schimb? Sa aspir la atceva? Nu,  nu voi face asta. Stiu ca va fi greu, dar chiar daca nu se va intampla curand nu voi renunta sa visez la ziua aceea cand voi fi admisa la facultate. Cred ca va fi una dintre zilele cele mai fericite din viata mea, asta dupa ce faptul ca nu am putut admite la Universitate anul acesta mi-a transformat vara in cel mai urat si trist anotimp. Bineinteles ca imi voi face alte planuri pana cand imi voi putea realiza acest vis pentru ca este foarte neplacut sa traiesti fara vise, sperante, planuri, scopuri pentru ziua ce urmeaza si munca care sa iti ofere satisfactii. "Munca innobileaza omul"...
  Restul va veni de la viata care nu se opreste in a ne oferi surprize mai mult sau mai putin placute pe zi ce trece... M-am obisnuit deja :) Cu rabdare, credinta, intelepciune, speranta si curaj vom trece peste toate... Asa am gandit mereu si nu voi inceta sa fac asta...

duminică, 3 iulie 2011

O zi... speciala

  Speciala? Da. As putea sa o numesc asa. Motivul? Am trecut cu bine examenul de bacalaureat. Numesc aceasta zi speciala pentru ca in orele, minutele si secundele traite astazi au existat emotii mai mari decat in cei 4 ani de liceu adunati.
 Ca oricarui elev, imi era putin teama acesta fiind si motivul pentru care am scris articolul precedent despre temeri... Ceea ce ma bucurat a fost faptul ca in cazul meu teama s-a manifestat inainte de examene, pe parcursul lor avad o stare perfct normala... Fara emotii, fara nimic... M-am uimit putin, dar am observat ca pot depasi cu usurinta momente ca acestea fara ca teama si starea de anxietate sa puna stapanire pe psihicul meu...
 Cat este de important examenul de Bacalureat? Bacalaureat = incununat cu lauri... Hm... Asta este doar o teorie pentru ca nici un tanar nu se gandeste la examen in sine, ci la " hartia " primita ca dovada ca am trecut cu brio acest examen ce reprezinta cheia cu care vom putea sa deschidem usile spre etapa ce urmeaza.
 Ne putem considera mai inteligenti daca detinem diploma de Bacalaureat? Eu cred cu toata convingerea ca nu... Multor elevi care timp de 12 ani au tratat cu dezinteres studiile li s-a ofeirt noroc de catre Dumnezeu de a obtine aceea " hartie" pe care nu s-ar fi gandit vreodata ca o pot obtine... Nu spun asta aiurea, o spun pentru ca am cunoscut asemenea elevi... Pot spune ca ma bucur pentru ei deoarece examenul de Bacalaureat este punctul final care ne ofera satisfactia muncii noastre inca de cand eram mici si de asemenea este cel ce ne determina sa pasim cu incredere in urmatoarea etapa care este diferita de nebunia anilor de copilarie si adolescenta in care se gasesc anii de scoala...
 Ce a determinat haosul si dezastrul de la rezultatele de anul acesta? De fapt asta se intampla de cativa ani... Cine poarta vina? Ministrul invatamantului? Materiile scolare? Cine? Sau poate situatia in care se afla tara noastra sin punct de vedere economic nu ne mai motiveaza pentru a invata. Eu cred ca nimeni nu este vinovat pentru rezultatele noastre bune sau mai putin bune... Noi elevii nu ar trebui sa invinovatim pe nimeni de nereusite la examene... Pe parcursul examenelor suntem doar noi, subiecatele, foaia de scris, pixul si toate cunostintele pe care le putem pune cu calm pe hartie, asta in cazul in care le avem... Se intampla deseori sa fim coplesiti de emotii sau neatenie ceea ce determina rezultate mai mici decat ne asteptam, dar atat timp cat suntem siguri ca am invatat nimic nu ne poate impiedica sa depasim cu bine examenul... Nu inteleg cum odata cu trecerea anilor promovabilitatea a fost tot mai scazuta... Cred ca se datoreaza numai noua elevilor pentru ca scoala a devenit  din ce in ce mai putin importanta pentru majoritatea ceea ce nu este deloc bine... Nu poate fi vina nimanui pentru ca materia nu s-a schimbat, este aceeasi, ideea este ca noi, elevii nu mai suntem aceeasi si studiile au ramas mereu pe ultimul loc... Oare cand se va inceta sa fie asa? Cred ca peste multe generatii cand  vor fi extrem de putini elevi care reusesc sa promoveze examenul de bacalaureat si locurile din facultati nu vor avea de cine sa fie ocupate...
 Eee... cu acest examen am pus punct adolescentei. Ma rog, asta teoretic doar pentru ca putem fi adolescenti cat timp dorim... A venit vacanta in care vom avea timp sa ne gandim la ce este mai bine de urmat...

luni, 6 iunie 2011

Temerile noastre...

  Ce este teama? De ce ne temem? Cum reactionam? Ne afecteaza viata? Putem schimba aceste stari?
  Un mare sir de intrebari carora doar noi le putem raspunde. Dar oare le putem raspunde? De obicei, cand suntem invaluiti de sentimentele de teama nu reusim sa ne punem astfel de intrebari, cu atat mai putin de a le reaspunde in cazul in care ele exista.
  Dar ce este teama? Ar fi bine sa o definesc cum o percem eu: sentimentul acela care in unele cazuri ne atentioneaza asupra pericolului ce urmeaza, sau in alte cazuri in care oamenii isi intensifica sentimentul de teama traind in permanenta cu el in minte.
  Cand se instaleaza sentimentul acela straniu si urat de teama? Exista niste momente anume? Nu cred. Insa exista diferite evenimente care ne invaluie mintea si sufletul de teama. Le putem face fata? Eu spun ca da.
  Depasirea propriilor temeri se poate realiza prin intelegerea si simplificarea lor. In situatiile in care suntem supusi acestor sentimente, starea noatra de anxietate functioneaza in defavoarea decurgerii evenimentelor care produc teama. Recunosc ca m-au "bantuit" :)) de multe ori sentimente de teama, inca din copilarie. Dar le-am facut fata prin indepartarea treptata a gandurilor care intensifica acele stari de teama.
  In general, noi ne temem de necunoscut. Dar ce prezinta necunoscutul de ne determina sa ne fie teama de el?
Poate ca ne temem de noul colectiv, de noile responsabilitati, de noul drum deschis... Nu ar trebui sa reactionam in acest mod, dar marea majoritate facem asta. De ce? Pur si simplu pentru ca ne este mult mai usor sa lucram cu cineva sau ceva cu care suntem deja familiarizati. Ne temem de un eventual parcurs dificil in a ne face intelesi de cei din jur, de cei necunoscuti. Oricum, nu doar necunoscutul constituie un motiv pentru a ne teme, ci sunt nenumarate intamplari pe care le intampinam ce provoaca aceste sentimente. Nu o sa scriu despre ele pentru ca sunt percepute in mod diferit de fiecare in parte avand caracteristici asemanatoare relativ reduse ce se pot manifesta in viata fiecarei persoane.
  O parte dintre motivele ce produc teama si ne determina sa ne comportam irational, ar fi: teama de discurs (des intalnita), teama de consecinte, teama de intuneric, teama de teamă, teama de a fi nepotrivit s.a.m.d. In acest moment in sufletul si mintea mea apar si dispar sentimente de teama pentru etapa pe care va trebui sa o depasesc in curand. Sper ca asa cum s-a intamplat de fiecare data sa nu ii permit sa ma afecteze emotional. De ceva timp temerile si-au facut loc printre gandurile mele fiind legate de perioada in care va trebui sa depasesc aceasta etapa din viata mea (in mod sigur nu sunt singura) si mi-as fi dorit sa nu vina niciodata :), dar mai este putin si voi vedea cat de bine le voi face fata temerilor.
  Consider ca exista metode (una ar fi de a detecta cauza si de a o analiza) de a depasi momentele de temeri si de a nu permite sa devenim jucaria lor.

miercuri, 1 iunie 2011

1 Iunie, Ziua Copiilor...

  Copilaria... Un taram magic in care credem ca totul este posibil. Perioada in care zambim din orice, ne incredem in oricine, sarim in sus de bucurie cand ni se face o surpriza, plangem de oftica la jocurile cu prietenii...
  Eh... Eu am 19 ani, deci nu mai sunt un copil... Varsta asa spune, dar eu inca ma simt un copil... Astazi s-au organizat activitati in cinstea copiilor. A fost frumos. Printre atat de multi copii, parca nu ne impiedica nici pe noi, cei mari sa ne simtim la fel.
  Consider ca este bine sa avem momente in viata in care sa ne jucam si sa iesim de sub orizontul acela fix si mereu rigid al maturitatii. Ideal ar fi sa imbinam inocenta copilariei cu maturitatea.
  Nu am iesit de mult de sub aripa copilariei, dar pot spune ca nu am constientizat acel moment. Cand s-a terminat copilaria mea? Sau oare s-a terminat? Nu stiu. Sunt intrebari la care imi poate raspunde doar felul meu de a ma comporta: ca un copil nazbatios sau ca un om in pragul maturizarii... Cred ca ma situiez la mijloc. Deocamdata vreau sa raman acolo. Noi, oamenii, adolescentii in general, dorim sa fim tratati ca niste copii atunci cand gresim si ca persoane mature atunci cand pretindem sa ni se ofere ceva. E bine? Hm, nu cred. Cred ca suntem egoisti. Pe deoparte ar trebui sa ne asumam raspunderea pentru faptele noastre, iar pe de alta parte ar trebui sa tratam cu seriozitate ceea ce pretindem de la cei maturi.
   Pentru a ramane in continuare copii nu trebuie sa ne pierdem din libertatea jocului, din nemarginirea visurilor,   din blandetea sentimentelor fata de ceilalti. Dar, in mod cert nu constientizam aceste lucruri pentru ca incepem usor usor sa devenim sclavii propriilor noastre prejudecati si autolimitari.
  Sincer, nu privesc cu nostalgie copilaria pentru ca am abia 19 ani si nu ma retine nimic sa petrec momente in care sa ma comport precum un copil impreuna cu prietenii mei si cu familia. Oricum, orice varsta am avea, vom fi mereu copiii iubiti ai cuiva. Pentru parintii nostri vom ramane tot copiii lor dragi. Ei vor fi dispusi de a ne trata la orice varsta ca niste copii, de a ne ierta si de a ne oferi sprijinul ca in vremurile trecute ale copilariei.
  Lucian Blaga afirma: " Copilaria este inima tuturor varstelor". Eu nu voi permite ca doar copilaria aproape apusa sa reprezinte esentialul, ci voi "fura" bucatele din armonia ei pe care le voi atasa etapelor ce urmeaza in efemera viata ce mi se asterne in fata. Dar, pana atunci, incerc sa imi mentin sufletul in lumea copiilor si voi purta mereu in inima copilaria :)...

vineri, 27 mai 2011

Ultima zi de liceu...

  Mi-as fi dorit ca aceasta zi sa nu fi venit si sa nu fi scris niciodata despre ea... As fi vrut ca totul sa continue in ritmul acesta. Dar iata ca a venit si imi este greu sa admit asta. Prefer sa stiu ca sunt inca eleva si ca zilele vor fi pline in continuare de intamplari frumoase si nebunii...
  Imi va fi dor de urlete, de bataile cu ghiozdane, de sfaturile din inima oferite de catre profi, de colega din spate care ma tragea intr-una de par la ore si apoi ma pupa, de jocurile de carti pe sub banca, de jocul "Lapte gros" in care ne buluceam unul peste altul ca niste copii nebunatici, de profii care ne acceptau toate nebuniile si ne iertau atunci cand eram nepregatiti, de colegul din spate care ne ciupea atunci cand eram atente la ore si saream in sus precum mingile, de multe, foarte multe intamplari hazlii si frumoase. Ar insemna sa scriu extrem de mult pentru a insirui toate peripetiile.
  Dar nu o sa ma lamentez foarte tare. Este numai finalul unei etape a vietii mele. O etapa in care am crescut, am plans, m-am bucurat si m-am maturizat intr-o familie foarte frumoasa si de care imi voi aminti mereu. Va urma o alta etapa. Cred ca nu va mai fi la fel de plina de nazbatii nevinovate, dar o sa incerc sa nu imi pierd din cheful de viata, energia si ambitia de a reusi in ceea ce imi propun.
  A fost o etapa frumoasa care a contribuit in proportie de 70% in formarea noastra ca oameni. Este momentul sa le multumesc domnilor si doamnelor profesoare pentru toate contributiile oferite in formarea mea si sa le promit ca voi incerca sa ii fac mandri de mine.
  Despre colegii mei ce pot spune? Frumoase sentimente si numai urari de bine pentru viitor. Vor ramane mereu in inima mea ocupand locuri speciale. Sunt nebunaticii mei cu care am impartasit clipe magice de bucurii si tristeti, esecuri si reusite, stres si emotii, peripetii din cauza carora eram criticati de dirigu si momente in care ne organizam cu toata seriozitatea pentru a realiza diferite activitati, lacrimi si zambete... Toate vor fi amintiri, amintiri extrem de frumoase... Abia astept sa ne reunim peste 10 ani :))... Uh, dar mai e mult pana atunci...
  Dat fiind ca am am mai scris despre frumosii ani liceu, nu o sa mai continui sa scriu decat ca nu voi uita niciodata aceasta perioada in care am fost alaturi de o minunata familie.

miercuri, 25 mai 2011

Ultimul Clopotel...

Astazi a avut loc Ultimul Clopotel. A fost o zi incarcata cu momente frumoase si mari emotii... O zi ce ne va ramane cu certitudine in inimi si in minti pentru totdeauna la fel ca intregii ani de liceu. Fiecare reprezentant al claselor a XII a a trebuit sa tina cate un discurs. Ca reprezentanta a clasei a XII a A, mi-am lasat gandurile sa se insiruie pe o foaie prezentandu-le apoi astazi in fata domnilor profesori si in fata celor prezenti in sala. Nu o sa dezvalui multe pentru ca nu are rost. Mai bine ar fi sa scriu in acest articol discursul ce l-am prezentat astazi.
  " Stimate domnule director, iubiti profesori, dragi colegi. Astazi, in aceasta frumoasa zi, noi, elevii claselor a XII a, suntem prezenti pentru ultima oara in aceasta formula. Clopotelul nu a mai sunat ca de obicei pentru o simpla pauza de 10 minute, ci pentru deschiderea unei noi etape a vietii noastre.
    Acestea sunt momente emotionante in care noi, elevii, cu ochii sufletelor si ai mintilor va trebui sa ne intoarcenm privirile catre cei ce ne-au ajutat sa ajungem azi aici. Sa multumim celor ce ne-au fost profesori extraordinari, indrumatori si parinti pentru cateva ore pe zi. Am incercat sa scriu cate ceva despre voi, dragii nostri profesori. Sentimentele de afectiune si de recunostinta fiind multe, recunosc ca mi-a fost destul de greu sa imi restrang gandurile la scurte fraze.
    Timp de 1 an si jumatate ne-a fost diriginta dra Carmen Minculescu care ne-a implicat in multe activitati de care ne aducem cu drag aminte. La jumatatea clasei a X a a plecat, dar avem certitudinea ca ne poarta inca in suflet la fel ca noi. Ramaseseram singuri. Asa cum spuneam noi pe vremea aceea: am ramas fara mama. Pe aceasta cale, am dori sa ii multumim dnei profesoare Salcenau Diamanta pentru ca ne-a fost aproape si s-a comportat ca o adevarata diriginta si mama desi, avea copii ei. De fapt, intotdeauna a avut atitudinea asta fata de noi. Dupa o pauza de timp in care am ramas fara diriginte, am fost preluati de dl Udrea Ciprian. Ne-am bucurat mult. Este dirigul nostru drag care intotdeauna s-a preocupat si ne-a ajutat sa ne rezolvam dificultatile. Este momentul potrivit pentru a-i multumi, a-i spune ca il iubim mult si ca il vom purta in suflete.
   Dra Stanciu Geta ne-a preluat din clasa a X a cu toata binevointa. Ne-a ajutat cu placere de fiecare data cand aveam nelamuriri la materia dumneaei. Dorim sa ii multumim si sa o asiguram de respect si de nemarginite aprecieri.
   Dl Moise Marian ne-a invatat cat de important este sportul pentru sanatatea noastra. Vrem sa ii transmitem ca il iubim mult si ca are prioritate in cele mai frumoase amintiri din anii nostri de liceu.
   Dna Salceanu Diamanta are un chip si un suflet angelic. Pe parcursul acestor ani i-am cunoscut frumusetea interioara asemanatoare celei ale pietrei pretioase al carei nume il poarta. O iubim mult si o asiguram ca o vom purta mereu in inimile noastre.
   Dl Blagoi Paul... Asa cum obisnuieste dumnealui, ar fi trebuit sa ii dau replica aceea: "Pacat de frumusetea ta". Dar, dintr-un profund respect nu voi face decat sa ii multumesc pentru tot ce a facut pentru noi.
   Dna Stoica Loredana si-a aratat intotdeauna prietenia si disponibilitatea de a ne sustine. Am avut o relatie deschisa si frumoasa si ne vom aminti cu mare drag de ea.
   Dna Ghete Viorica ne-a fost mereu alaturi si ne-a inteles chiar si atunci cand exageram. O iubim si ii multumim mult.
   Dna Ionescu Mihaela a lasat frumoase amintiri in inimile noastre. O respectam cu totii din suflet si tinem foarte mult la dumneaei.
   Dna Tudorache Talida ne-a inteles, ne-a oferit frumoase sfaturi si ne-a ajutat mereu. Pentru toate acestea ii multumim.
   Dna Velcea Mirela are un suflet extraordinar. A fost intotdeauna prezenta cu inima calda si deschisa spre ne ajuta. Ii multumim si o vom purta cu drag in suflete.
  Dna Voicu Florina ne-a oferit intotdeauna prietenia, intelegerea si afectivitatea ei pe care le-am apreciat si pentru care ii multumim.
  Dna Grancea Mirela ne-a invatat si ne-a vorbit cu daruire despre credinta adevarata. A fost mereu cu sufletul cald si intelegator alaturi de noi.
  Domnilor profesori, va asiguram de nemasurata noastra afectiune, de respectul sincer si de recunostinta nemarginita. Atat colegilor mei, cat si celorlalti elevi ai claselor a XII a le doresc mult succes la absolut toate examenele vitii. Suntem cu totii tineri si la inceput de drum. Ceea ce ar trebui sa facem este sa ne cream propriul viitor din planuri realizabile si sa credem in ele cu toata convingerea si puterea noastra de a invinge. Consider ca toate piedicile ce le vom intampina le vom putea depasi numai prin vointa, intelepciune si ambitie.
  Cei 4 ani frumosi de liceu vor ramane vesnic in sufletele noastre definindu-i prin cateva cuvinte: colegi, profesori extraordinari si nenumarate peripetii nevinovate."

miercuri, 18 mai 2011

Album de promotie...

    Da, astazi ni s-au dat albumele de promotie... Promotia 2010-2011... Au fost momente frumoase si pline de curiozitate in a ne vedea toti adunati in acelasi album. Pare o carte desprinsa din povesti. Suntem frumosi! Din fiecare dintre noi izvorasc amintiri frumoase. Fiecare parca ar dori sa mai spuna ceva. Dar ce rost ar mai avea? Peste o saptamana terminam liceul. Va ramane doar amintirea peripetiilor, emotiilor, dezamagirilor, lacrimilor si reusitelor traite impreuna.
    Nici macar nu am terminat liceul si deja incepe sa ma infioare gandul ca timpul actioneaza in defavoarea noastra si ne rapeste parca de sub ochi putinele zile care au mai ramas din minunatii ani de liceu... De ce? Oare doar eu gandesc asa? Oare doar eu regret ca se termina liceul? Oare doar mie imi este deja dor de colegi? Hm... Nu cred, sau prefer sa nu cred asta... A fost placut sa rasfoim albumele, sa ne scriem mesaje de ramas bun, dar undeva departe in inima mea stiam ca zilele se scurg si vor ramane doar pozele, mesajele frumoase si lacrimile de dor.
    Mereu imi voi aduce aminte de aceasta zi si de restul zilelor petrecute cu colegii si profesorii care pentru cateva ore pe zi imi deveneau familie...

marți, 17 mai 2011

Vinovatie... Nevinovatie...

   Vinovatia? Ce sentiment urat! Nevinovatia: un sentiment greu, apasator... Nu credeam vreodata ca voi scrie despre acest subiect, dar un lucru ce mi s-a intamplat weekend-ul ce tocmai a trecut m-a determinat sa scriu acest articol...
   Percep sentimentul de vina ca fiind unul greu de suportat. De fapt, nu sentimentul este greu, ci consecintele faptelor care au dus la vinovatie. Dar in zilele noastre foarte putini se gandesc la semnificatia acestui sentiment. De ce oare? Pentru ca avem tendinta de a-i invinovati pe ceilalti pentru a ne pastra imaginea noastra perfecta. Nu am intalnit numai una, ci extrem de multe persoane care procedeaza in acest mod. Nu mi se pare deloc in regula sa  actionam asa. Eu consider ca a-ti recunoaste vina si a-ti asuma consecintele pentru cele facute tine de caracterul fiecaruia in parte... Dar fiecare procedeaza asa cum si-a format propriul caracter.
   Nevinovatia... Pfff... Nu suport acest sentiment. Prefer mai bine sa fiu vinovata si sa stiu ca am gresit decat sa fiu considerata vinovata si sa nu fie asa. Spun aceste lucruri din cauza a ceea ce mi s-a intamplat zilele trecute. Am trecut printr-o situatie foarte neplacuta. O persoana foarte draga si pe care o respect extrem de mult, a interpretat gresit lucrurile deducand ca eu as fi facut ceva rau. Cand spun "rau" nu ma refer ca am facut rau cuiva, ci mie insami. Ea a interpretat un lucru care mie nici macar nu mi-a trecut prin minte in acel moment cand m-a vazut. Dar spre fericirea mea, am reusit sa port o discutie cu acea persoana si a inteles ca de fapt a fost o pura confuzie... Daca stau sa ma gandesc bine, era normal sa traga concluzia aceea, dar eu negandindu-ma nici un moment la ceea ce ea a putut intelege, nu am crezut ca intamplarea aceea o va determina sa isi puna atatea semne de intrebare in ceea ce ma priveste. Oricum, s-a rezolvat si a inteles ca nu s-a intamplat ce isi imaginasera ea.
   Ce pot spune dupa aceasta intamplare, este faptul ca m-am simtit ingrozitor ca eu fiind nevinovata sa o conving de acest lucru. Este o persoana cu o psihologie foarte bine dezvoltata si pe care nu o poti minti cu nimic pentru ca isi da imediat seama. Eu o apreciez mult pentru ca am avut multe de invatat de la ea. Ma simteam prost pentru ca nu gaseam modalitatea prin care as fi putut sa ii demostrez adevarul si faptul ca nu o minteam. A fost prima data cand mi s-a intamplat asta. Dar ea fiind o persoana intelegatoare, inteleapta si rationala a inteles ca ii spun adevarul.
   De aceea sustin ca este un sentiment extrem de urat, greu si apasator sa fii invinovatit pentru ceva ce nu ai facut. In sfarsit, a fost o situatie foarte neplacuta. Dar asta este.... Am avut de invatat din aceasta intamplare. Nu degeaba se spune ca experienta este cel mai dur profesor pentru ca intai ne evalueaza si apoi ne preda lectia.

miercuri, 11 mai 2011

19 anisori... :*:*:*

Astazi implinesc 19 ani... Asa cum majoritatea fac, ar fi trebui sa scriu la statusul de la messenger si pe conturile de socializare fraza aia banala: "La multi ani mie"... :))... Dar nu fac asta pentru ca mi se pare total aiurea...
   Mda... Pana acum cateva minute aveam un "camion" de idei, dar acum nu stiu cum sa incep... Pff...
   Gata, stiu cu ce sa incep. Incep prin a-i ura mamei mele La multi ani (acest lucru l-am invatat de la o persoana draga care daca va citi acest blog cu siguranta isi va da seama pentru ca este singurul care are acest frumos obicei de a ura si mamelor La multi ani atunci cand copiii isi serbeaza aniversarile). Are intr-adevar dreptate deoarece datorita lor ne-am nascut, am crescut si merita toate multumirile din partea noastra.
   Acum, dupa ce i-am urat mamei La multi ani, urmeaza randul Alinei, sora mea geamana. Nu are rost sa insirui aici urari de bine deoarece totul vine din suflet si ea simte asta. Ii doresc exact ce imi doresc si mie.
   19 ani... Consider ca este o varsta foarte frumoasa si plina de neprevazut. In fiecare zi aflam ceva nou, ne initiem spre etapa maturizarii, cautam raspunsuri pentru curiozitatile noastre si, nu in ultimul rand, suntem extrem de greu de inteles pentru celelate generatii...
   Astazi mi s-au intamplat multe lucruri frumoase. Am avut surprize placute din partea prietenilor dar si din partea celor de la care ma asteptam mai putin.
   19 ani... Putini sau multi? Ma simt altfel sau ma simt la fel? Nu stiu... Pe deoparte, mi se pare ca sunt multi ani si parca incerc cu greu sa patrund in adancul amintirilor din copilarie cand eram foarte entuziasmata de ziua mea de nastere. Pe de alta parte, imi amintesc de parca ieri s-ar fi intamplat cum micuta fiind ascultam cantecul "La multi ani" din partea colegilor de scoala.... Trecand peste si oprindu-ma asupra starii mele referitoare la cum ma simt astazi la 19 ani, nu cred ca stiu ce sa spun. De fapt, stiu. Ma simt la fel ca ieri si cu speranta la mai bine pentru ziua de maine. De astazi ce sa spun? Toate frumoase pentru ca exista acel sentiment care te face fericit in interior fara ca cei din jur sa inteleaga asta. Consider ca ceilalti ne sunt partasi fericirii si manifestarilor noastre exterioare din ziua aniversarii. Restul se petrece in interiorul nostru. Dar cum sufletul si ratiunea noastra are nenumarate taine pe care cu mare greu sau niciodata nu le descifram, nu reusim sa distingem ce se petrece acolo undeva departe in interiorul nostru. Este doar acel sentiment de implinire pe care il simti numai in ziua aceasta. Maine totul va reveni la normal. Dar vor ramane amintiri si important este ca sunt frumoase.
   Un lucru realmente minunat care mi s-a intamplat astazi a fost sa vad lacrimile din ochii mamei. Au fost lacrimi de multumire, de satisfactie, de reusita a inca unei parti din misiunea ei pe care si-a indeplinit-o ca de fiecare data cu nota 10. Ea este persoana careia ii datorez acesti 19 ani pe care astazi ii implinesc si tot ei ii multumesc pentru ca m-a transformat din persoana matura si trista din copilarie in copilul rational care sunt acum in pragul maturizarii. Poate pentru multi nu are logica fraza ce tocmai am scris-o, dar pentru mine acest joc de cuvinte reflecta realitatea.
   Sfarsit de zi... Concluzia? O zi frumoasa, prieteni minunati, o varsta frumoasa  ... De restul lucrurilor voi scrie pe parcursul acestui an in care am pasit cu multa speranta in suflet. Ma voi intoarce sa recitesc acest articol cand voi implini 20 de ani :))...

marți, 10 mai 2011

Responsabilitati...

   Fara o definire pur teoretica ar trebui sa incep prin a scrie ca in fiecare moment izvorasc noi si noi responsabilitati indiferent cat de realizati suntem pe plan profesional. Si copii au responsabilitati inca de mici. Acum depinde de situatia fiecaruia in parte. Unii au responsabilitatile stricte unui copil, pe cand altii sunt nevoiti sa isi asume involuntar responsabilitati nu tocmai adecvate varstei lor. Spun asta pentru ca eu m-am situat in extrema cealalta datorita unei persoane din familia mea despre care nu este momentul sa scriu acum ( poate in alt articol).
   Am avut si eu momente de nebunie, datorita faptului ca sunt in perioada aceasta de cunoastere cand sunt tentata sa incerc totul nefacand diferenta intre bine si rau. Dar ratiunea m-a determinat sa delimitez ceea ceea ce este inofensiv si nociv  in viata mea. Odata cu trecerea anilor am creat o responsabilitate proprie in a incerca sa dau exemple celor mai mici ca mine si in a avea atitudini cat mai frumoase si folositoare in cresterea lor. (he he he, vorbesc de zici ca am nu stiu cati ani. Dar asta gandesc, asta cred. Sa continuam!). Asa cum eu am incercat pe cat a fost posibil sa culeg tot ce am considerat benefic in propria educatie, acum este randul meu sa demonstrez prin comportament ceea ce am invatat de la cei mai mari ca mine. Nu vreau sa pastrez doar pentru mine metodele prin care putem fi considerati educati si cu bun simt, ci vreau sa le transmit in fiecare zi celorlalti. Ar fi un act de egoism daca nu as face acest lucru. Desi, depinde mult de modul de percepere a celorlalti.
   In fiecare dimineata suna telefonul. De fapt, e alarma. Constat ca acest obiect indispensabil al zilelor noastre nu poate sa greseasca.  Mi-as dori sa eroneze si sa mai dorm macar putin. Dar din pacate pentru somnul dulce al diminetilor mele nu s-a intamplat niciodata asa. Incerc sa ma dezmeticesc. Deodata imi apar in minte toate responsabilitatile din ziua care tocmai a inceput. Pfff... Nu prea suport acel sentiment. E cam dur :)) Sau poate il percep in acest mod pentru ca mintea imi este inca in reverie. Dar dupa putina apa rece pe fata totul revine la normal si reusesc sa imi reorganizez in minte responsabilitatile. In fine, e ok pana la urma.
    Responsabilitatile imi dau uneori senzatii de greutate, de neputinta, de incompetenta atunci cand reusesc cu greu sa le fac fata. Dar daca ma gandesc bine, ele sunt cheia pentru demersul tuturor activitatilor mele zilnice. Daca nu as avea responsabilitati cred ca m-as simti un om fara nici un scop. Ele sunt esenta rezultatelor mele zilnice. O persoana fara responsabilitati nu cred ca se poate numi un om totalmente activ.
    Nu cred ca exista oameni fara responsabilitati pentru ca altfel nu s-ar mai realiza nimic. Toti avem cate un scop in fiecare zi. In final, cred ca ar trebui sa punctez faptul ca majoritatea oamenilor nu isi respecta indeajuns si cu simt de raspundere responsabilitatile. Noi, oamenii vrem ca ceilalti sa isi indeplineasca toate responsabilitatile fata de noi, dar fara ca noi sa ridicam macar un deget pentru a trata cu seriozitate activitatile zilnice in folosul celorlalti.
    Responsabilitatile sunt maretia noastra, si de asemenea sunt cele in functie de modul in care le respectam ne formam o eticheta in fata celor din jur.

duminică, 8 mai 2011

Din invălmăşeala gândurilor mele...

     Mda... Ma plictisesc... Lucru rar intalnit la mine. Ploua... Este urat afara... Strazile sunt parca pustii... Doar natura este bucuroasa de aceste picaturi de ploaie. Astazi este duminica, una dintre acele zile ale saptamanii in care nu stiu ce sa fac si de cele mai multe ori o rezerv plimbarilor. Dar cum ploaia nu imi permite acest lucru, nu stiu ce imi ramane de facut... Dar nu ma simt deloc bine stand, pur si simplu stand. As vrea sa scriu. Dar nu stiu ce sa zic. As vrea sa zic multe. Mintea imi este parca plina de lucruri interesante pe care sa le astern pe hartie sau pe acest blog al gandurilor mele. Dar de ce nu pot? Simt ca in mintea mea este un haos si nu-mi pot organiza gandurile. Pfff... Ce sa fac cand totul este inchis, trist, monoton, lipsit de viata? Mi-as dori ca in acest moment sa rasara soarele si sa vad natura inflorind de bucurie. Nimic din ce scriu in acest moment nu este interesant. Dar ce sa fac? Nu imi vine sa fac nimic. De ce oare? Degeaba ma intreb retoric pentru ca nimeni nu imi va raspunde. Sau nu, imi voi raspunde tot eu. Dar degeaba pentru ca raspunsul va fi vag si mereu acelasi: "nici eu nu stiu de ce am starea asta"...
     Citesc carti sau bloguri si as vrea sa imi "depun" si eu gandurile undeva. Vreau sa scriu. DA, vreau sa scriu. Incerc. Dar fara succes. Ascult muzica. Nici o melodie din playlistul meu nu ma trezeste din aceasta stare. Azi nici macar  melodiile cu care sunt atat de familiarizata nu au vreun efect asupra mea.  Parca zici ca sunt pe Marte. Televizorul ma plictiseste. Aud aceleasi chestii peste tot. Il inchid, e mai bine asa. Nu-mi mai ramane decat sa citesc poate asa voi iesi din starea aceasta de confuzie totala.
     Cred ca v-am ametit si pe voi, cititorii :)... As fi putut fi exemplarul perfect. Dar nu este asa. "Norocul" meu este ca am o multime de defecte si implicit sunt eliberata de datoria de a fi "perfecta"... Restul este doar speranta, credinta, magie si... si vorbe goale...

luni, 18 aprilie 2011

Ne mai iubim sau nu tara?

   Patriotismul... Este ca o bratara formata din multe bilute. Fiecare biluta ne poate oferi ceva anume, ceva ce ne poate determina sa ne numim categoric: Patrioti. Dar oare aceasta bratara mai este intreaga? Hm... Eu zic ca nu... Si acest lucru nu se mai intampla de mult timp... Bilutele bratarii au fost pretuite de stramosii nostri si de cei ce au realizat lucruri de valoare pentru tara noastra. In schimb, au fost pierdute usor-usor de noi, cei ce ne credem mari patrioti si de fapt nu demostram acest lucru in nici un fel. Am facut ca toate acele bilute ale bratarii Patriotismului sa se piarda in trecut...
  Cand suntem intrebati daca ne iubim tara, noi raspundem prompti: Da, foarte mult... Dar eu cred ca marea majoritate dintre noi nici nu constientizam adevaratul sens al cuvantului patriotism. De ce? Pentru ca toti suntem tentati sa emigram, sa facem lucuri bune pentru alte tari, uitand complet de frumoasa noastra tara. Dar dam vina unul pe celalalt pentru situatia actuala a tarii, ca doar este mai frumos asa. Ne disculpam fiecare cum putem. Cu Basescu si Boc la conducere totul merge "bine". De fapt, ce spun eu? Chiar " Traim bine", vorba celui de la conducere... Dar nici noi nu facem nimic pentru a schimba aceasta stare de lucruri. Suntem un popor de lasi, asteptam ca ceilalti sa faca ceva si noi doar sa culegem roadele. Dar ce roade? Ca de ceva ani nu prea mai exista roade pentru ca nimeni nu mai seamana nimic bun... Spre exemplu, suntem extrem de revoltati pe partidul aflat la putere datorita scaderii salariilor. Toti vrem greva, dar in final doar cativa cetateni participa la protestele organizate... Ar trebui sa avem puterea de a ne exprima punctele de vedere, de a avea curajul, vointa si ambitia de a ajunge undeva sus unde sa putem schimba demersul prost a tuturor lucrurilor ce se petrec de multa vreme si datorita carora am ajuns la acest stadiu indreptat spre mediocritate...
  Ne-am putea numi Patrioti daca am realiza ceva pentru Romania... Dumnezeu a fost destul de darnic prin frumusetile si valorile naturii care mai salta tara din ceea ce am adus-o noi. Ar trebui sa nu ne bazam doar pe ce s-a realizat in trecut, ci sa privim spre reusitele din prezent, sa analizam bine planurile de viitor... In cele mai multe locuri se lucreaza cu o totala lipsa de profesionalism. Totul merge greu, iar din aceasta cauza se creaza o bariera intre ceea ne propunem si ceea ce reusim sa realizam... Uneori ne hotaram sa facem ceva, dar ne lovim de ceilalti care trateaza totul cu dezinteres determinandu-ne sa ne intrebam retoric: Pentru ce ma zbat eu? Pentru ce atata munca? Pentru ce? Ca sa aiba ceilalti ce sa distruga? Si uitati asa se intampla si cu putinii oameni care vor sa realizeze ceva pentru tara noastra. Pff... dar ce spun eu aici? Astea sunt doar teorii.
  Prin urmare, nu ne putem numi patrioti. Nici eu nu ma pot numi si nici nu sunstin ca sunt. Teoretic toti suntem, dar haideti sa punem teoria in practica ca prin acest mod sa se poate vedea rezultatele!

Animalutele fac lucruri haioase...

  Aceasta pisicuta nu si-a baut cele 44 de pahare pe 9 martie ca "tot omul" si si-a propus sa finalizeze ceea ce a inceput. Ieri, de Florii a baut numarul de pahare ramase... Bine ca mai beau si pisicile ca altfel ce ar fi facut oamenii cu atat de multa bautura? :))... Dupa ce a terminat pisicuta de baut, s-a culcat. Si a dormit, si a dormit... De aceea se spune ca pisicile dorm mult. Fiti atenti la orele de somn ale pisicutelor dvs ca nu cunva sa fi trecut si ele prin sticlele cu bauturi alcoolice! :)) Dar ce credeti ca a patit aceasta pisicuta nazdravana? :)) A fost agatat in cui unde va sta pana la Paste :))...

duminică, 17 aprilie 2011

Arta de a fi profesor...

   Educatorii, invatarorii, profesorii sunt cei de care ne amintim intotdeauna cu drag. Ma rog, mai exista si mici exceptii de care pferer sa nu tin seama. Acesti oameni cu care noi, elevii, ne intalnim 5 zile pe saptamana reprezinta o a doua familie, reprezinta mijlocul prin intermediul caruia ne sunt aduse la cunostinta toate informatiile despre ceea ce ne inconjoara, informatii care ne-ar fi foarte greu sa le cautam singuri.
   Acesti oameni care ne calauzesc primii pasi in formarea unei culturi vaste bazata pe informatii  solide ce multora ne ramam in minte pentru totdeauna, merita tot respectul din partea noastra, a elevilor...
   Ce reprezinta un cadru didactic? La inceputul studiilor multi dintre noi nu constientizam imporanta lor in viata noastra. Dar, pe masura ce crestem si ne maturizam, intelegem cat de mult valoreaza ei in educatia noastra...
   Parerea mea este ca un profesor trebuie mai intai sa aiba o inima intelegatoare pentru absolut toti elevii carora le preda indiferent de situatiile financiare, familiale sau de sanatate. De profesorii excelenti eu imi amintesc cu stima, iar de cei ce m-au influentat sufleteste imi amintesc cu recunostinta. Un bun profesor nu consta in a veni in fata elevilor, a le prezenta lectia si a pleca. Eu cred ca trebuie sa cunoasca modul de gandire si capacitatea de lucru a fiecaruia dintre elevi  Profesorii trebuie sa fie inainte de toate si buni psihologi.
   Sunt profesori pe care ii indragim(chiar iubim) si altii la a caror ore stam cu teama. De ce oare? Cred ca acei profesori uita ca inainte de calitatea de cadre didactice sunt oameni, si mai ales uita ca au fost si ei elevi. Nu sunt absolut deloc de acord cu acei profesori care ne determina prin comportamentul lor sa fim speriati la orele lor. Automat, din acel moment si materia care ne este predata de un astfel de profesor ni se pare urata si invatam doar de frica. Spre fericirea mea, am intalnit 1-2 profesori de acest gen si sper sa fie cat mai rari pentru ca nu este deloc bine. Nu numai noua ne fac rau profesorii cu astfel de mentalitati, ci si lor pentru ca nu vor avea niciodata recunostinte din partea elevilor. Eu consider extrem de important in viata de profesor ca acestia sa primeasca multumiri si recunostinte  in lungul lor drum de calauzire a tinerilor. Satisfactiile pe care profesorii le simt cand privesc tineri bine realizati si ale caror profesori le-au fost sunt de maxima imporanta si cred ca aceste sentimente ii motiveaza de a avea o stransa legatura cu elevii si de a le insufla tot ce este frumos pe langa modul de predare a celor necesare. Sunt profesori pe care ii consideram usor drastici si refuzam sa ii includem in lista profesorilor preferati. Dar nu este asa. Consider ca nici un profesor nu doreste raul elevilor, ci dimpotriva ei ii doresc ca prin acest mod sa ne determine sa fim perseverenti...
   Nu stiu de ce am scris acest articol. Probabil din cauza faptului ca mai sunt doar 5 saptamani si termin liceul si ma simt oarecum indatorata moral sa scriu ceva pentru ei. Sunt multi profesori la care tin extrem de mult si carora o sa le port vesnica recunostinta, iar celor ce adopta un stil mult prea autoritar le sugerez sa incerce sa schimbe acest lucru pentru a putea ramane in inimile elevilor. In opinia mea, pe langa minimul salariu primit de profesori, satisfactiile cele mai mari sunt oferite de elevii care sunt capabili de performanta, si nu numai.
  A fi bun profesor este o arta. Nu este ceva la indemana oricui. Rezultatele fiecarui profesor sunt insasi meritele elevilor care au fost invatati cum sa invete. Respect domnilor profesori!

vineri, 15 aprilie 2011

Vacanta... \:D/

  Vacanta: Paste... Iepuras... Relaxare... Distractie... Sunt atat de multe cuvinte care fac parte din aceasta vacanta, de fapt mini-vacanta. Este destul de micuta, dar este foarte bine primita pentru ca avem nevoie de odihna pentru a ne incarca bateriile. Desi este destul de scurta, magia Sarbatorilor o face sa devina una cat se poate de speciala... Vacanta frumoasa tuturor celor ce fac parte din randul elevilor si nu numai! :P :) :*

miercuri, 13 aprilie 2011

Exista Sau Nu Exista Fericirea?

   Fericirea... Probabil ca acum ar fi trebuit sa o definesc, dar degeaba as face-o pentru ca este perceputa de fiecare dintre noi in moduri total diferite. Intristata ca nu am descoperit pana acum o fericire generala, am incercat sa imi accept propria mea fericire... In tot cazul, fericirea este acea stare prin care ne simtim impliniti. Cred ca aceasta mica definitie ni s-ar potrivi tuturor celor ce intampinam in viata momente de fericire, pentru ca nu fiecare clipa a existenetei noastre este dominata de fericire.
  Cine sunt eu? Ma pot numi un om fericit? Viata mea a fost un joc continuu intre dezamagire, fericire si tristete. Am scris cuvantul "fericire" in mijloc pentru ca la acela am incercat sa ajung mereu indepartand celelalte 2 sentimente... Dar sunt om, nu poate fi totul perfect in viata mea. Drept urmare m-am lovit si de lucruri urate, dar asta este cursul vietii, noi nu ne putem opune. Viata are scopul de a ne determina permanent sa iesim din ce este greu si sa tindem continuu spre fericire, spre perfectiune... Cum in mintile noastre exista dubii referitoare la existenta sau lipsa fericirii, noi tindem mereu spre a o atinge. Si asa este: atingem starea de fericire, dar in scurt timp ea dispare si intervine altceva ce consideram ca ne va aduce fericirea deplina...
   Pe langa multumirile pe plan profesional si personal care de cele mai multe ori ne ofera stari de fericire nemaitraite, mai sunt si alte motive pentru a ne considera oameni fericiti. Dar cei mai multi dintre noi chiar nu le observam. Eu ma pot numi fericita pentru ca: primesc in dar inca o zi, ca pot vedea frumusetile naturii ce imi incanta sufletul, ca pot mirosi parfumul imbietor al florilor, ca iubesc, ca am prieteni, ca am o familie frumoasa si lista nu se opreste aici. Dar ce rost are sa continui? Sunt multe alte lucruri care mie imi aduc fericirea.
   Deci, fericirea exista in viata fiecaruia daca are parte de toate aceste lucruri minunate. Ma gandesc de multe ori la cei carora le lipseste caldura parintilor, a caminului, a mangaierii prietenilor, la cei ce nu cunosc cuvantul "acasa", la cei ce sunt bolnavi, la cei ce impart o bucatica de paine la o familie numeroasa s.a.m.d... De ce sa nu fim fericiti daca noi nu ne confruntam cu astfel de probleme? Ei s-ar putea considera lipsiti de fericire, nu noi, cei ce avem parte de ce ei nu au. Este un semn foarte mare de intrebare ce noua ar trebui sa ne dea de gandit.   ?
  Intr-adevar, fericirea absoluta nu exista. Cel putin asta este parerea mea, dar exista bucatele de fericire ce ne dau curaj sa speram ca vom atinge fericirea in cele mai mari puncte ale ei. Nu ne ramane decat sa fim bucurosi la gandul ca traim pentru a fi fericiti alaturi de cei dragi. Fi-ti fericiti de ceea ce va inconjoara si de ceea ce realizati pentru ca viata este doar una si nu merita sa cautam la infinit fericirea cand de fapt ceea ce este in jurul nostru inseamna fericire! Be happy!