Viata... Consider ca este subiectul potrivit pentru a initia acest blog. Am 19 ani. Poate nu ar trebui sa ma gandesc la acest lucru, ci sa il tratez cu indiferenta, asa cum multi tineri fac asta. Dar ea, viata, m-a determinat sa fiu altfel, sa am puterea de a-mi raspunde la intrebari, sa pasesc dincolo de ce este aparent, sa descopar esenta lucrurilor, sa aprofundez ceea ce altora li se pare ca apartine hazardului.
De cele mai multe ori noi, oamenii, alergam prin viata ca niste papusi fara suflet. Ne dam seama ca am ramas aceeasi si e foarte trist ca nu am evoluat. Ne dam seama ca nu ne putem descurca singuri, de fapt ne dam seama ca nu stim cine suntem pentru ca nu am facut niciodata cunostinta cu noi, pentru ca nu am simtit niciodata iubirea, bunatatea, respectul pentru ceilalti si pentru noi insine. Suntem frumosi, Doamne ce frumosi suntem, si Doamne ce greu este sa vedem frumusetea din noi, fiind de fapt o frumusete ascunsa sub o pojghita de minciuna. Si vine un timp in care ne intrebam oare cand e momentul potrivit sa descoperim cine suntem, sa simtim frumusetea noastra interioara, sa simtim iubirea deplina. Daca il cauti nu vei sti ca e momentul potrivit, daca il simti, pentru ca ai lasat usa sufletului tau deschisa, vei sti. Trebuie doar sa percepem cu profunzime fumusetile naturii, sa ne bucuram ca traim si iubim.
Imi simt sufletul usor, traiesc bucurii dar si tristeti, iubesc viata dar si fiecare floare, fiecare gand, fiecare prieten, cerul, si accept totce-i frumos, transformand si banalul in frumuseti cu valori deosebite.
Ma gandesc tot mai mult la viata si incerc sa o apreciez . Mai intai am vazut viata ca pe o mama care ma hranea cu tot ce aveam nevoie, dar care atunci cand greseam ma punea la punct ca un parinte sever. Apoi viata mi-a aratat ca am crescut, ca sunt destul de matura incat sa fac fata problemelor, sa iau decizii intelepte si sa devin responsabila pentru vorbele si faptele mele. Dat fiind ca am numit viata "mama", ea va fi foarte atenta atunci cand o voi lua pe cai gresite. Viata mi-a atras atentia asupra naturii, asupra acelor lucruri simple pe care uneori le ignor. Ei ii multumesc ca ma face sa ma impiedic astfel incat sa fiu mai atenta la ce se petrece in jurul meu. Am invatat ca tu, viată, ma certi, dar tot tu imi recunosti si meritele.
Viata este ceva pretios si adevarat, ceva magic si totodata palpabil si real, ceva rece si cald, ceva alb si ceva negru. Ea este condimentata cu bune si rele, si colorata in toate culorile posibile...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu